- spicuí
- vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. spicuiáscã
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
spicuí
Look at other dictionaries:
spicui — SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr o cantitate mai mare). [prez. ind. şi … Dicționar Român
pogârci — pogârcí, pogârcésc, vb. IV (reg.) a culege spicele lăsate în urmă. Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DAR pogîrcí ( césc, ít), vb. – 1. (refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boţi, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – var.… … Dicționar Român
spicuire — SPICUÍRE, spicuiri, s.f. Acţiunea de a spicui şi rezultatul ei; spicuială. – v. spicui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 spicuíre s. f., g. d. art. spicuírii; pl. spicuíri Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar… … Dicționar Român
ciuguli — CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici şi de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (fam.; despre oameni) A mânca dintr un aliment, luând numai câte puţin, de ici şi de colo. – et. nec … Dicționar Român
spic — SPIC, spice, s.n. 1. Inflorescenţă caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ♢ expr. A da în spic sau a i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de… … Dicționar Român
spica — spicá1, spic şi spichéz, vb. I (înv. şi reg.) 1. a spicui, a culege spice. 2. (despre graminee) a înspica. Trimis de blaurb, 10.01.2007. Sursa: DAR spicá2, vb. I (reg.) a despica. Trimis de blaurb, 10.01.2007. Sursa: DAR … Dicționar Român
spicuială — SPICUIÁLĂ, spicuieli, s.f. Spicuire. – Spicui + suf. eală. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 spicuiálă s. f., g. d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
spicuitor — SPICUITÓR, OÁRE, spicuitori, oare, s.m. şi f. Persoană care spicuieşte. [pr.: cu i ] – Spicui + suf. tor. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 spicuitór s. m. (sil. cu i ), pl. spicuitóri Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa … Dicționar Român
înspica — ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. intranz. (pop.) A face spic, a da în spic. – lat. inspicare sau în + spic. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ÎNSPICÁ vb. (BOT.) (înv.) a spicui. (Grâul a înspica.) … Dicționar Român
